Parcurs didactic explicit

Parcurs didactic explicit

Disciplina de studii                                                                Literatura universală română

Clasa                                                                                       a XII-a, profil umanist

Data                                                                                        29 noiembrie 2016

Profesor                                                                                   Zmeu Elena, grad didactic I

Tema lecției: Jack London Dragoste de viață. Dincolo de text

Tipul lecției          Lecția de extindere a cunoștințelor și de formare a priceperilor și deprinderilor

Sub-Competențe (care se accesează mai pregnant pe parcursul orei)    

  1. Dezvoltarea comunicării orale și scrise

4.1.Aplicarea unor strategii de comunicare orală și/sau scrisă în vederea interpretării și/sau analizei textului literar/metaliterar;

4.3.Exprimarea orală și/sau în scris a opiniilor personale asupra unor texte literare și nonliterare

Obiective (la sfîrșitul activității elevul va fi capabil):

OO1 Să discute argumentativ și relevant, exprimîndu-și atitudinea față de opțiunile propuse

OO2 Să prezinte rezultatele investigației de grup într-o Prezentare PPT

OO3 Să prezinte un discurs de 3 min. la tema Ce este pentru mine viața?, utilizînd posterul elaborat.

OO4 Să redacteze un eseu nestructurat în limita 1,5-2 pagini A4, în baza afirmației propuse, aducînd argumente notorii din trei opere studiate

Strategia didactică

Metode și tehnici: Conversația euristică, Brainstorming, Scrierea liberă, Lucrul în grup (SMPR),  Discuție la manej, Scriere cu început dat.   

Mijloace didactice: Manualul de Literatura universală, cl. a XII-a, nuvela Dragoste de viață, lectura audio – https://www.youtube.com/watch?v=vCJpsvXnq2g, fragmentul https://www.youtube.com/watch?v=n8U7F__I5qc, Foi A4/caiete, stilouri, postere, carioci, o Păpușă de cîrpă, fișe de reper cu citate, http://www.elefant.ro/carti/lecturi-motivationale/spiritualitate/ultima-prelegere-18361.html.

Bibliografie: Literatura română, manual pentru clasa a XII-a, Pilchin Ivan, Pilchin Maria, Grîu-Roșior Natalia, Ch. Prut Internațional, 2012;  nuvela Dragoste de viață de Jack London, romanul Ultima prelegere de Randy Pauch, Păpușa de cîrpă de Gabriel Garcia Marquez,  DEX.

Desfășurarea activității

Etape-cadru Obiective Activitatea profesorului Activitatea elevului Timpul Strategia didactică Evaluarea
Evocare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

OO1 Salută elevii și formează o atmosferă propice desfășurării activității

Propune elevilor sarcina

Să găsească corespondențe între obiectul propus (o păpușă de cîrpă) și eventuala discuție de astăzi

Care este cel mai frumos vis din copilăria ta?

Ce ar putea semnifica această păpușă de cîrpă?

Se propune

Motto: ,,Există patru căi , și numai patru, prin care putem avea contact cu lumea. Suntem evaluați și clasificați în funcție de ceea ce facem, cum arătăm, ce anume spunem și cum o spunem”  

               Dale Cornegie

Propune elevilor să selecteze cît mai multe idei care se vor discuta astăzi și să urmărească ale cui idei sînt cele mai relevante, și de ce?

Salută profesorul exprimînd astfel predispunere spre colaborare.

Se gîndesc și propun opțiuni

Scriu idei vs. citatul propus

Iau aminte la cele propuse

1 min.

2 min.

2 min.

Pe parcursul lecției

Comunicarea didactică

Discuția euristică

Brainstor-ming

Topul ideilor!

Predispunerea spre colaborare

Imaginația, creativitatea

Competența de a-și expune părerea față de ideea aforistică și a demonstra o judecată de valoare.

Realizarea sensului

 

 

 

Verificarea temei de acasă

OO2 Propune tema lecției

Specifică obiectivele

Propune liderilor grupelor de lucru să prezinte PPT, rezultat al Proiectelor de grup elaborate acasă

Propune elevilor să audieze fragmentul audio – meditația protagonistului:

Oare asta este viața? Ceva zadarnic și trecător? Numai viața te face să suferi. În moarte nu-i nici o suferință. Să mori înseamnă să dormi. Moartea e sfîrșitul, odihna…

Propune elevilor să prezinte tema de acasă, audiind fragmentul-meditație a protagonistului

Propune vizionarea unui frafment de film Dragoste de viață

Propune elevilor un șir de întrebări:

Ce simte protagonis-tul în momentul cînd e părăsit de prieten?

Ce l-a ajutat pe personaj să supraviețuiască?

Ce calități și-a evidențiat personajul?

Faptul că a supraviețuit îl face pe personaj supraom?

Identificați și alte personaje din lit. română și universală, care s-ar raporta la acest model

Dacă ai fi fost tu în locul protagonistului ai fi rezistat, sau nu? Comentează opțiunea.

Notează tema lecției

Dragoste de viață de Jack London. Dincolo de text

Liderii grupelor prezintă PPT-urile

Audiază fragmentul

Prezintă un discurs de 3 min. la tema Ce este pentru mine viața?, utilizînd posterul elaborat acasă

Vizionează fragmentul de film

Răspund la întrebări

Realizează sarcina în timpul și parametrii propuși.

Fiecare elev își notează în caiet o concluzie.

1 min.

 

 

 

 

3x2min.

4min.

3×3 min

1min.

5min.

 

Prezentarea PPT

Lucrul în grup

SMPR

Poster

PPT

Discursul public

Interoga rea multipro cesuală

Corectitudinea elaborării sarcinii de grup, pag. 66,

Manual

Elocința și respectarea rigorilor discursului

Aptitudinile elevilor de a discuta și deduce o concluzie de grup, pornind de la subiectul romanului.

Competența de comunicare orală

Reflecții OO1 Propune prezentarea lectura poemului Păpușa de cîrpă de Gabriel Garcia Marquez pe un fon muzical și clip Melancholy sad piano

Favorizează o întîlnire cu scriitorul Randy Pausch și cu cartea Ultima prelegere,

Propunînd vizionarea unui fragment din ultima prelegere, lecturînd niște pasaje semnificative.

Propune elevilor să elaboreze o întrebare pentru Randy Pausch care-l frămîntă pe el ca și tînăr gata de a păși în viață

Le propune elevilor să găsească răspuns la întrebare citind cartea Ultima prelegere.

Invită elevii la un manej

Și le propune să spună cea mai frumoasă idee auzită la oră, transmițînd Păpușa de cîrpă la acel elev ale cui idei au fos mai relevante

Ce idee discutată la oră le va fi utilă în viață și de ce?

Notăm cea mai frumoasă idee spusă la oră de către coleg, profesor,autor, de către tine însuți…

Ascultă și-și notează idei.

Elevii ascultă/privesc fragmentul propus

Elaborează întrebarea

Își notează titlul cărții

Se aranjează în cerc

Expun ideea, comentînd și transmit Păpușa de cîrpă

Elevii propun opțiuni

Notează ideea bingo!

 

2 min.

 

 

 

 

 

 

 

 

2 min.

2 min.

3min.

3min.

Audiere

Întîlnirea cu scriitorul Randy Pausch

O întrebare pentru scriitor

Discuția la manej

Receptivitatea și cultura ascultării

Competența de conumicare orală  în baza opțiunii propuse cu racordare la text/situație

Abilitatea de „a găsi întrebarea potrivită pentru situația dată”

Evaluarea ideilor

Evaluarea ideii bingo!

Atenția și memoria

Extindere

Tema pentru acasă

OO4 Să redacteze un eseu nestructurat în limita 1,5-2 pagini A4, în baza afirmației propuse, aducînd argumente notorii din trei opere studiate  în cadrul unității Aventură și călătorie și din propria experiență de viață.

Afirmația lui Randy Pausch din finalul romanului Ultima prelegere: Nu-i vorba de cum să-ți împlinești visurile din copilărie, e vorba de cum să-ți trăiești viața. Dacă-ți trăiești viața așa cum trebuie, destinul se îngrijește de tine,visurile te vor găsi…

Se face evaluarea activității

Se notează elevii, se comentează răspunsurile

 

Mulțumește elevilor pentru activitatea în cadrul lecției.

Le urează o zi bună.

Notează tema pentru acasă

Mulțumesc profesorului pentru oră.

1 min.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 min.

 

 

 

Eseul nestructurat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Discuția euristică

Capacitatea de a analiza/ a interpreta o experiență de viață.

Competența de scriere a unui eseu nestructurat

Nivelul de implicare în activitate/ feedbackul

Utilitatea și eficiența lecției